Bucuria unui campion

          Astazi este Sfantul Andrei, ocrotitoul Galatiului si totodata hramul Catedralei Episcopale Galati, patronata de Inalt Prea-Sfintitul Casian Craciun. La aceasta mare hram, catedrala a fost imbracata in sarbatoare iar slujba arhiereasca a fost tinuta de insusi Patriarhul Romaniei Prea Fericitul Parinte Daniel insotit de 11 episcopi si foarte multi preoti si invitati de seama ai orasului Galati. Am reusit cu greu, sa ma strecor cu fratele in Catedrala si "dand din coate " am ajuns foarte aproape pentru a lua parte la Sfanta Liturghie. Emotionat vizibil Lucian, ca il vede pe Patriarhul Daniel, o fata bisericeasca, pe care doar la televizor il putea vedea, nu isi mai incapea in piele de fericire.

           Vroia sa patrunda cu privirea fiecare detaliu, fiecare imagine si sa nu rateze nici cel mai mic semn. Cand deodata in strana din partea dreapta, vede pe cineva care face mandrie Romaniei, si un Om de o calitate ce te face sa mai strigi din cand in cand: "Sunt roman!": LUCIAN BUTE. Nu va spun, din acel moment, fericirea lui a crescut la intensitate mare, nu stia unde sa se mai uite la slujba, la Lucian , la noi sau la haina de sarbatoare a catedralei.

             Intr-un final, drept sa recunosc aveam putine emotii, mi-am luat fratele de mana si l-am rugat pe Lucian Bute daca imi permite sa la fac o poza impreuna. Calitatea, dragostea si omenia din Lucian Bute l-au facut pe acesta imediat sa accepte incantat si s-a fotografiat cu fratele meu. Eu i-am multumit din inima dar fratele meu i-a spus multumesc din suflet, pentru ca fericirea ce se vedea in ochii lui inlocuia 1000 de cuvinte.

Multumesc Lucian Bute pentru acest dar minunat.

             Cu toata dragostea pentru campionii nostri: Fratele meu campion in luta cu viata si Lucian Bute Campion in ring!

P.S. Seara am iesit sa la sarbatorile Galatiului si ne-am intalnit cu Lucian Bute si de data asta el l-a prins pe fratele meu de mana si l-a salutat! Astazi a fost o zi de sarbatoare pe acre fratele meu a trait-o din plin.

Multumesc Doamne!

salut suflet ratacit

            Frigul a pus stapanire incet peste Romania si peste sufletele noastre! Atunci cand vine frigul, timpul parca se opreste in loc, lumina zile parca fuge pentru a face cat mai repede loc intunericului, care parca nu vrea sa ne lase sa e bucuram de ceea ce inseamna lumina. Lucian, cu cat ziua devine mai mica, cu atat sansele lui sunt mai mici sa se mai bucure de plimbari lungi pe afara. Daca treci prin fata geamului unde sta, vei vedea un nas lipit parca de geam si o privire agera care parca ar numara frunzele care cad din copaci imbatraniti de timp.

            Totul pare un taram de poveste, linistea noptii se asterne, privirea se dezlipeste de geam si incearca sa gaseasca ceva interesant la televizor, dar cand vezi numai piti , iti vine sa arunci televizorul pe geam. Se foieste prin casa , se plimba dintr-o camera alta, imitand plimbarile lungi din cursul verii. Doamne! striga mintea lui, ajuta-ma sa mai treaca o zi si sa pot merge, ajuta-ma sa ma pot da si maine jos din pat. Poti sa iti dai seama doar privindu-i ochii tristi si ingandurati, privirea pierduta intr-o infiniate de idei.

            It promit, Lucian ca voi face tot ce imi sta in puteri sa te ajut si sa iti vezi visul implnit. O seara buna tuturor celor ce citesc acest blog.